Jeux d'enfants

Ati vazut filmul. Sunt sigura ca l-ati vazut.

Doi copii (suflete-pereche) au un joc genial. Cutia cu desen de carusel pe ea - obiectul fetis al jocului - e plimbata de la unul la altul. Cel care primeste cutia, primeste si o porunca. Cap ou pas cap? Aceasta-i intrebarea. Si uite-asa... jocul asta copilaresc ii uneste pentru toata viata.

Asa ca m-am gandit sa fac exact acelasi joc cu el. Doar ca obiectul nostru fetis e un nasture verde de la o rochita de-a(le) mele. Am dat cu banul sa vedem cine primeste primul porunca. A picat el.


Asa ca i-am spus sa imi deseneze ceva. Orice. Si na, logic ca mi-a trecut prin cap ca poate imi va face un desen atat de genial, incat o sa ma indragostesc iremediabil de el pentru toata viata.

- Diana, ti-am terminat desenul! Ne vedem sa ti-l dau?
- Daaaaaa. Ah, adica... vreau sa spun... da, ok, ne putem vedea azi, daca vrei tu... ! La cat zici sa ne intalnim?
- Intr-o ora... acolo!
- Unde acolo?
- Diana, in locul nostru...
- Aaaa, bine, intr-o ora e foarte bine!


Doamne, ce-mi place asta cu locul nostru. Ma face sa ma simt confortabil. Asa, stiti cum sunt filmele alea, cand ei au casa lor, e iarna, ninge si ei stau langa semineu cu un pahar delicios de vin fiert cu cuisoare in mana, dupa care se privesc in ochi lung, se pupa si...

In fine, ar cam trebui sa ma grabesc. Ma agit eu, ma imbrac rapid, imi prind rapid parul, ma apropii de locul nostru. Ma cam panichez eu asa pe drum, imi trec cele mai ciudate ganduri prin cap. Daca imi face un desen oribil? Daca n-o sa-mi placa nicio secunda? Ce-o sa fac? O sa ma prefac ca-mi place si ca e desenul-vietii-mele? Nu, o sa citeasca imediat pe fata mea ca nu-mi place. Si-atunci o sa fie dezamagit, o sa se gandeasca incontinuu cat s-a agitat el pentru mine si cum eu nu stiu sa apreciez nici macar cel mai elementar gest facut dintr-o iubire-joc. Of...

Dar daca vrea sa ne despartim si-mi arata asta prin tot felul de simboluri complicate, doar pentru ca ii e groaza sa mi-o spuna in fata? Daca astepta fix momentul asta, in care eu sa ii dau o porunca, pentru ca el sa imi poata arata intr-un fel care sa ma raneasca extrem de putin, ca mai bine ramanem amici.

- Alica, m-am panicat! Ma intalnesc acum cu el si ...
- ... si o sa iti dea desenul???
- Da, dar... stii...
- ...
- Daca nu ma mai place si nu stie cum sa ne despartim, iar eu stau cu emotii ca poate o sa imi faca un desen genial, pe care o sa mi-l pun pe tabla mea neagra cu magenti din camera, iar el, de fapt, vrea sa ramanem doar prieteni?!
- Diana... si ziceai de mine, ca eu sunt paranoica. Calmeaza-te, serios, o sa iti faca un desen misto.
- Da... cred ca ai dreptate.
- Diana, chiar te place!!! Gandeste-te la tot ce s-a intamplat pana acum si ai sa-ti dai seama!
- Da... sigur ai dreptate...
- Ok, sa ma suni sa-mi zici cum arata desenul!!!
- Abia asteeeeept!


Dar un gol in stomac tot am. Adica, e mai bine sa fii pregatit pentru toate scenariile posibile, nu? D-asta e bine sa ti le faci dinainte. In clipa in care esti pus in situatia imaginata, e ca si cum ai mai trait-o o data. Esti pregatit.

Pe stradutele alea pline de case aud un jazz dat in surdina, cum s-ar spune. Ma gandesc instant la semineu, la vin fiert cu cuisoare si-mi imaginez cat de genial ar fi sa ascultam amandoi muzica asta impreuna.

Si cum la Diana visurile devin realitate (uneori), ma trezesc ca muzica se aude exact din locul nostru. Si ca el ma ia in brate in secunda doi in care am intrat, desi eu nici n-am apucat sa ma dezmeticesc.

Of, Doamne, sigur nu vrea sa ne despartim. E la fel de frumos si de genial ca intotdeauna.




Si acum, desenul lui:









Stiu ca nu prea se vede... dar in stanga scrie: Shopping - It's new season time, wake up early, hit the shops, max the cards and come back feeling - and looking - better than ever. Because you're worth it.

Iubesc desenul asta.

Acum, porunca mea a fost sa desenez si eu ceva care ma reprezinta. Doar ca am trisat putin. Nu prea am desenat, pentru ca nu ma pricep... in schimb, am facut asta:

Alice in Tara Minunilor - din nou

Alice:
“Daca as avea o lume a mea totul ar fi nonsens. Nimic n-ar fi ce este pentru ca totul ar fi ce nu este. Si invers, ce este, n-ar fi. Iar ce n-ar fi este. Vezi?”

Alice in Tara Minunilor

Am sa-mi spun Alice si-am sa creez o noua Tara a Minunilor.
Una in care lumea stie ce vrea. Una in care nu trebuie sa faci tot felul de prostii care sa te faca sa-ti dai seama de ceea ce vrei cu adevarat. Ar fi o Tara in care ti-ai da seama, pur si simplu, in timp ce stai la tine in camera si te uiti la poze.
O Tara in care oamenii pot iubi, si nu doar isi imagineaza ca iubesc. Una in care nu-i dezamagim pe ceilalti, si daca totusi, o facem, ceilalti sa inteleaga de ce am procedat asa. Dupa ce le explicam, evident. Si dupa ce ne pare rau.
Tara mea a Minunilor ar aduce zapada fix in Ajun de Craciun, dar ar face-o sa dispara la trei zile dupa. N-ar exista iepurasi care fug dupa tot felul de usi secrete, desi imi plac usile secrete. Si tocmai din acest motiv, Alice va putea mereu sa intre pe oricare dintre acestea. Nu de alta, dar Alice iubeste secretele.
In plus, aceasta Tara a Minunilor ar avea ciocolata, haine Lacoste si de la Zara gratis. Asa, ca sa fie toata lumea multumita. Ar fi impanzita de localuri de tip terminus, intime. Pentru momentele in care te indragostesti. Iar pentru placerea lui Alice, ar exista cafenele fancy, cu multe feluri de cafea.
In Tara asta, Alice ar suna la fel de des ca si ceilalti. Ar mai renunta din orgoliul ei prostesc, dar nu de tot, pentru ca stie ca ceilalti o iubeau si pentru asta. Alice ar fi tot timpul pretty, cu tot felul de rochite ciudate. Ba chiar intr-o zi s-ar imbraca mai office si chiar si-ar prinde parul in coada, fara suvite care zboara aiurea. Ar face chestii extraordinare si nu s-ar mai eschiva la intrebarile directe (adica, nu chiar asa des). O singura trasatura ar pastra Alice neschimbata in Tara asta a Minunilor: sinceritatea. Iar ceilalti vor iubi asta. Alice poate garanta.
Nu e cazul sa dezvalui mai multe despre aceasta noua Tara. A Minunilor. Ea va fi descoperita pe parcurs.
Ah, am uitat sa precizez ceva: in aceasta Tara n-ar exista decat doi oameni. Alice si inca cineva. Care ar insemna pentru ea toti ceilalti despre care am tot amintit.
Acum ramane doar ca cineva sa vrea. Si sa treaca peste.

P.S.: nu exista decat o persoana, in afara de mine si de Alice, care va intelege in intregime acest post.

Despre imagini idealizate

Nu vreau sa par obsedata de acest subiect si sa devin fata-obsedata-de-iubirea-ideala-si-usor-cliseizata. Dar cred ca imaginea asta e destul de reprezentativa pentru ce vreau sa zic:

Acum nu stiu exact daca vorbim despre o indoctrinare sau daca pur si simplu asta e tendinta fireasca a omului (desi prefer sa cred a doua varianta), insa poza asta mi se pare ideala. Desen animat, fictiune pura si etc. Cu toate astea, am senzatia ca imaginea asta emana exact iubirea aia perfecta, pe care nu stii daca o s-o intalnesti vreodata. Bineinteles, eu sper sa mi se intample asta si sa fac o poza care sa transmita exact aceeasi senzatie ca cea de aici.

Pentru cafenele.

Tinuta asta pare cam simpla, insa in realitate nu e! Mai lipseste o geanta ( parca as pune ceva verde, ca sa sara in ochi mai mult decat dresul si ca sa ies din simetria asta).

Asta-i Kate Moss' style.

Sincer, visez la combinatia verde-rosu de mult. Doar ca voiam genul ala de verde si genul ala de rosu care te fac copil mic si dragut. Si totusi fashion.

Asta mi se pare genul Soko. Adica funny, cu o mica tendinta spre emo si ciudata. Dar nu excesiv de ciudata. As mai pune o geanta neagra, simpla, extrem de simpla...si bratari argintii.

Asta mi se pare perfecta pentru zile in care simti ca o sa iti intalnesti baiatul-ideal-pe-care-il-visezi-de-mica.

Nu am pus incaltaminte la asta. Nu stiu exact de ce. Dar as incalta niste botine negre sau gri. Plus multe bratari din argint. Si mi-as indrepta parul.

De azi...

... Blogul meu va avea ceva nou!!!! Si anume, asa cum am vazut eu pe unele bloguri din alte tari (datorita numarului din decembrie al revistei Beau Monde) ... am facut compozitii din hainele mele, pe care le voi pune aici!
Foarte emotionant, stiu!

Moment funny

N-am cerut voie, dar... eu stiu ca, daca precizez sursa, e ok! E de prisos sa adaug ca am ras.

Scrisoare deschisa Doamnei invatatoare Wagner

Stimata Doamna invatatoare,

Au trecut mai bine de douazeci de ani de cand m-ati vazut ultima oara, si acum probabil ca sunteti la pensie. Vreau sa va spun ca v-am iertat demult pentru ca ati zis ca ma veti face pionier doar in seria a treia, impreuna cu Halauca, Taranu, Ghighici si ceilalti cu note mici, asta pentru ca uitasem sa vin imbracat in pionier in ziua respectiva. De altfel, cand Dumneavoastra nu erati atenta, noi ne puneam invers, in plan vertical, inelul de plastic al cravatei. V-am iertat si pentru ca la lucru manual, cand ne-ati dat sa facem animale de plus, Codrutei si Brandusei le-ati dat sa faca ursulet si iepuras iar mie sobolan. Tot atunci m-ati obligat sa mint pentru prima data, si pentru asta mi-a fost tare greu sa va iert, dar cand va vad, in imaginatia mea, la pensie, o fac si pe asta: v-am iertat pentru tot.
Va scriu insa, pentru a va raspunde la niste intrebari pe care mi le-ati pus in perioada 1980-1984, cand v-am fost elev. In primul rand, tin minte intrebarea "Vasii, de ce vorbesti ca si cand ai mamaliga in gura?" Va raspund Doamna invatatoare ca acum, la 32 de ani, inca n-am auzit pe nimeni vorbind cu mamaliga in gura si deci, nu prea stiu ce sa va zic. daca va aduceti aminte acum cum vorbeam, va rog sa reformulati, incat imaginea sa fie mai precisa. De multe ori m-ati intrebat "Vasii, de ce stai asa cu capul sprijinit pe mana? Te crezi la birt?". Doamna invatatoare, acum ca m-am facut mare, am fost de multe ori la birt, dar niciodata nu mi-am sprijinit capul, pentru ca la birt nu ma plictisesc. La dumneavoastra la ore pur si simplu in contextul in care Domnia Voastra va adresati doar Codrutei si Brandusei, preferam sa visez la ale mele. Mai tin minte intrebarea "Vasii, ai oase in burta, ca nu stai drept?" In clasa a XI-a, Doamna invatatoare, am facut anatomie, si va pot spune cu precizie: nu am oase in burta. Nu cred ca o disciplina de tip militar e sinonima cu respectul. Disciplina se poate impune, dar respectul trebuie castigat. Al dumneavoastra fost elev,
Catalin C. Vasii
P.S. Din cate am inteles, nici Codruta, nici Brandusa nu au intrat la facultate.
SURSA:

http://blog.360.yahoo.com/blog-Lwnwn2IybacsUElzSooeKA--?cq=1&l=181&u=185&mx=220&lmt=5

Diana si secretele cuiva

Diana, stand de vorba cu propria-i constiinta intr-o camera semi-necunoscuta.

- Si daca te prinde, ce faci?
- Cum ce fac? Nu stiu, dar te rog, nu ma stresa, ca si-asa am palpitatii si mi-e frica. Poate vine tocmai acum.
- Dar stii ca n-ai voie. Stii ca n-ar vrea niciodata sa te uiti acolo.
- Stiu, bineinteles ca stiu.
- Si atat ai de zis? Ca stii? Si la ce-ti ajuta ca stii?!

Diana zambeste in camera semi-necunoscuta si goala. Ma rog, aproape goala.

- Daca vine chiar acum si te prinde?
- M-as intrista, n-as apuca sa vad nimic si, in plus, s-ar supara extrem de tare.
- Vrei sa zici ca n-ai de gand sa-i spui ca te-ai uitat in sertarul de la noptiera lui?
- Bineinteles ca o sa-i spun, doar ca...
- Doar ca ce?!
- Of, ma bati atata la cap... doar n-o sa-i spun cand e obosit si stresat, nu? O sa-l astept. O sa fiu cea mai draguta fata din lumea asta. O sa-mi iau rochita gri care are o papusica voodoo drept insigna. Sau nu... o sa-mi pun tot o rochita. Lui ii plac rochitele mele. Sau cel putin asa sper.
- Si crezi ca daca iti iei ceva care o sa te faca sa pari mai copil, o sa te ierte?
- Sper ca da! O sa ma imbrac asa dragut si o sa ii inventez un nou sendvis. O sa fie mai genial decat pisica-vulpe. O sa ... creez ceva extraordinar. Se va numi sendvis-special-ca-sa-uiti-ca-m-am-uitat-in-lucrurile-tale.
- Diana, nu esti zdravana! Asta nu-i nume. Nici macar n-o sa astepte sa ii spui toata denumirea, o sa plece!!!
- Nu mai spune asta!!! N-o sa plece deloc! Bine, o sa ii spun... nu stiu, nu ma pot concentra nicicum!!! Imi stai in cap!
- Cine te pune sa te uiti in lucrurile lui?
- Dar nu ma uit printre lucrurile lui. Nu e ca si cum... ii invadez spatiul personal sau ceva. Doar vreau sa vad... daca are vreo foarfeca pe aici.
- Si daca intra acum, in secunda asta, o sa poti sa ii spui asa ceva? Ca te uitai dupa o foarfeca?
- Nu, n-o sa-i spun asta!!! Dar, daca tot scotocesc p-aici, ma lasi odata in pace sa vad ce are?
- Ce crezi ca are?
- Nu stiu, incerc sa aflu. Daca gasesc un carnetel secret cu o formula magica sau ceva? Poate a descoperit teleportarea si nu vrea s-o arate lumii! Eu as gasi formula si m-as stradui din toate puterile sa-l conving s-o arate tuturor si sa mi-o explice si mie. Sau poate gasesc... vreun obiect secret. Daca are o intrare secreta intr-un laborator secret? Ca in Dexter, stii si tu...
- Diana, daca ar fi avut o intrare secreta, ti-ar fi spus! Nu trebuie sa scotocesti in sertarul lui ca sa afli toate astea!
- Nimic nu intelegi! Eu vreau sa vad cum e el, cum isi tine lucrurile, daca sunt dezordonate, daca si le pune la linie... vreau sa vad daca are vreo bratara secreta! Vreau sa descopar tot felul!
- N-are sens ce spui. O sa se supere atat de tare pe tine, incat nu-ti va mai vorbi niciodata. Stii ce a zis... el tine supararea chiar si ani.
- Ha! N-o sa ii dau voie, ca mi-a promis ca pana la primavara nu se va supara pe mine, indiferent de ce-as face!
- Nu cred ca scotocitul prin lucrurile lui intra la categoria te-iert-pana-la-primavara!
- Ah... il aud!
- Ti-am zis eu, acum vine dezastrul!

Dianei ii bate inima foarte tare. Are un zambet larg si tampitel pe fata. E zambetul ei de "am-facut-ceva-interzis-fiindca-nu-m-am-putut-abtine".
El intra, se uita la ea si-si da seama pe loc.

- Putin doar si promit ca nu mai fac niciodata, dar eram ataaaaaaat de curioasa, incat nu m-am putut abtine! M-am uitat doar in sertarul de sus, nu si in cel de jos. Stiu ca mereu sertarul de jos ascunde lucrurile mai importante. Dar am inventat un sendvis, ca sa iti treaca supararea. Inca nu l-am facut, dar il pot face imediat. Si pot sa-ti cant ceva dragut, ca sa te hipnotizez si sa uiti odata pentru totdeauna ca m-am uitat acolo. Si am invatat sa fac Pharaoh's dream. Am cumparat totul dinainte. N-a fost tocmai premeditat, stii... dar am ramas cateva clipe singura si m-am gandit ca ar fi asa frumos... bine, stiu ca de fapt, nu e deloc frumos, am priceput acum. Of, imi bate inima prea tare si nu mai pot sa spun nimic.

El are un aer suparat. Dar undeva, in privirea lui se citeste ca a iertat-o.